Suna ceasul si trebuie sa ma trezesc, nu am alta optiune. Offf…cand as fi putut dormi macar o ora in plus. Cine m-o fi pus sa stau sa ma gandesc la cai verzi pe pereti aseara, dupa ce am culcat copiii, dar ce spun, dupa ce i-am “dovedit” pe toti, sot inclus si am reusit sa mai vad si un episod din nu-stiu-ce serial.
Clar, am o zi proasta!!!
Incerc o minima mobilizare pentru cele doua mai ursuze ca mine, intr-un du-te vino confuz intre camerele lor. Printre proteste, reusesc sa o spal pe cea mica pe dinti, intr-un ritual zilnic atat de cunoscut. Intind bratele imaginar catre o cana de cafea aburinda, care sa-mi picure in sistem doza de “trezenie”.
Mda, chiar e o zi proasta!
Mai am de parcurs cateva etape pana acolo. Deschid puuutin mai larg ochii si intru pe pilot-automat, doar putin, cat sa expediez copilele la scoala si sa iau adevaratul start al zilei. Micul dejun si ravnita cana de cafea incep usor-usor sa faca lumina. Lumina peste stiva de treburi care ma asteapta tropaind nerabdatoare, razandu-mi parca ironic in fata.
O zi…proasta rau!
Constat ca mi-ar mai trebui niste timp. Ca din potopul de inventii, nu s-a gasit inca niciunul destept care sa aduca zilei macar cateva ore in plus, acolo. M-as tunde, parul nu ma mai asculta, pac – a sarit putin si oja, am de lucru si mai trebuie sa ma si documentez, sa nu uit nici de intalnirea de la 11. Ma priveste de sus si teancul de vase de aseara, care in mod evident conspira cu cel din cosul de rufe. Ce bine ca suna telefonul!! E doar o diversiune de moment: mama imi spune ca bunica e bolnava. Ptiu.. doar a racit!!! Si lista continua: sa nu uit sa iau cand plec si rolele, sigur vor vrea in parc dupa scoala. Trebuie si o gustare, cum altfel. Arunc putin privirea pe geam si.. ce vad??? Nori!! Doar nu vine si ploaia, ca doar ce am spalat masina ieri seara.
V-am spus ca am o zi proasta?
Ce faceee?? Senzorul de presiune ma anunta sfatos ca una dintre roti “rasufla”… usurata de aer. Ca doar fix de o vulcanizare aveam nevoie. Trag aer adanc si decid sa ma lupt parte in parte cu ziua. Cum care zi? Cea proasta, doar am stabilit. Ii aplic lovitura dupa lovitura pana o las la pamant: teancul de vase si de rufe exista pentru ca am avut cu cine sa le “cresc”, mama si bunica sunt prilej de grija sufocanta din partea lor dar si de rasfat din partea mea, pentru ca inca le am, roata proaspat umflata ma poarta in siguranta alaturi de suratele oriunde ma duce drumul.
Mandra nevoie mare, imi astern un zambet triumfator pe figura si intru pe poarta scolii. Este tot ce au nevoie sa vada cele doua zane care ma iscodesc scurt, din priviri, intr-un interogatoriu-fulger, lipsit de cuvinte. Ne hranim reciproc din voie buna si ne oferim prilejul perfect de reevaluare a timpului. Nu ne trebuie ore in plus, ne trebuie doar minte sa le folosim pe cele pe care le avem.
E o zi minunata, va zic eu!
