Untold – si nu mai e nevoie sa spui “festival”

  • Post Image
  • Post Image
  • Post Image
  • Post Image

Dubioasa mai e si firea asta umana: ni se pare ca stim cu exactitate daca suntem intrebati ce artist ne place, care fel de mancare ne face sa plescaim cu gandul la o portie cat de mica, ce ideal de frumusete avem. Apoi suntem bulversati intr-o secunda: ritmuri pe care nu le-am fi acceptat in veci in viata noastra ne fac sa batem tactul la inceput insesizabil ca mai apoi sa ne zbantuim ca nebunii si ne indragostim fix de persoana care sparge zeflemitor tiparele asezate la rang de regula existentiala.
Cam asa a fost pentru mine Untold-ul si muzica lui pe care nu o derulez in mod premeditat nici acasa, nici la drum. Si e si mai interesant ca daca o intalnesc pe vreunul dintre posturile de radio in trafic, nu mai are acelasi efect dar ma arunca iar acolo si pac – dispozitia s-a schimbat. In bine!!
Am citit si auzit zilele astea de dupa vrute si nevrute despre subiectul discutiei noastre: ba ca muzica e de-a dreptul indracita, ba ca “tineretul” este clar pe panta pierzaniei, ca nu e muzica ce nu poti reproduce ulterior din impletitura de instrumente “sintetice”, ba ca trebuie sa bei, sa fumezi sau sa consumi ceva macar energizant ca sa rezisti si sa-ti si placa.
De unde sa incep? Aaaaa, da! A fost al doilea an in care am lasat copiii in grija bunicii pentru o evadare de adulti ( una dintre cele doua pe an, ca sa fie clar ), pentru a poposi timp de trei zile intr-o lume a sucirii timpului: ca sa devorezi burgeri la 3 dimineata dupa ce ai consumat cam 3 litri de apa nu e lucru usor si nici obisnuinta. Nu am bifat toti artistii si nici toate serile din agenda festivalului, dar cei pe care i-am vazut ne-au “instigat” la dans si voie buna. Mi-a fost greu sa inteleg la un moment dat cum rezista cei din fata scenei, 4 seri, adica nopti la rand dar vazandu-le bucuria am inceput usor-usor sa pricep. Pentru ca dupa o portie si ea decalata de odihna, tropaiam de nerabdare sa-mi fie scanata bratara de acces pentru inca o seara.
Poate ca preturile practicate de comerciantii de mancare si bauturi nu au fost tocmai “prietenoase”, dar la naiba: nici nu te impiedici zilnic de Chef Hadean sau de Chef Foa care sa te mai si imbie cu viziunea lor gastronomica festivaliera.
Poate ca mamele nu si-au mai putut plimba in voie copiii in parcul din zona arenei, dar mai degraba temperatura aerului a fost un motiv prohibitiv decat atmosfera linistita de peste zi, tulburata pe dupa-amiaza de personaje alegorice care faceau deliciul privitorilor ( cu toate ca am vazut si copii destul de mici la orele noptii si nu prea am inteles de ce preocuparea parintilor nu era “virulenta” ca in randurile cu repros aparute prin presa ).
Grija sigurantei participantilor? La tot pasul jandarmi inarmati cu arme de foc, caini antrenati, angajati SMURD si paza au facut ca cei mai putin “calmi” sau usor “tulburati” – de entuziasm, desigur – sa fie safe chiar si cu ei insisi.
Artistii? Recunosc ca am avut si “neconcordante” care mai-mai ne invingeau vointa de a-l primi pe urmatorul ocupant al scenei, dar i-am iertat cu ingaduinta pentru cei care ne-au tintuit locului: Lost Frequencies, Axwell ^ Ingrosso, minunata noastra Vama ( Tudor a iesit biruitor in lupta cu temperatura nemiloasa ) si bineinteles, Marele Armin despre care am aflat ulterior la ce ora a parasit platanele. Nu ma apuc sa recit acum line up-ul ca au duduit oricum postarile stradale si nu numai.
Am ramas si cu of-ul de a-l prinde pe John Newman doar duminica la repetitii, ca era mult prea greu de “indurat” o a patra noapte alba si mi-am reprosat absenta motivata de la “felia” baietilor de la Hurts. Am spus la plecare ca anul viitor este posibil sa nu repetam figura. Doar ca ne imboldeste deja grav curiozitatea asupra numelor care vor scrie afise si care vor face fanii sa dea in clocot.

Oricum ca sa te miri, sa intrigi, sa te impaunezi la prieteni, sa simti contradictoriu, sa te minunezi de unii si altii de la noi sau de departe, sa ai un dram de intelegere asupra fenomenului – trebuie sa mergi acolo: sa bati la picior parcul, sa simti vibratia sunetului, sa-ti imaginezi timpul pe care il petrec domnitele cu “amenajarea” exterioara si pana unde sunt dispuse sa mearga ( tot la “amenajare” ma refer ;), sa ai ce povesti nepotilor, sa vezi oameni frumosi, vii…

Foto credit: arhiva personala si www.facebook.com/UntoldFestival

You might also like

Comenteaza